Circular Monday,
better. Sau cum ar fi dacă am avea o zi pe lună când n-am cumpăra nimic? Și orice nu avem, să refolosim, să împrumutăm, să inovăm? Am citit aici despre această platformă internațională cu numele Circular Monday unde se listează companii și oameni din domeniu, dar m-am gândit să îi dau o materialitate practică în viață. Putem să îi zicem Green Monday, îmi este egal. Vă țin la curent despre cum îmi merge și apoi îmi fac curaj să vă propun o zi pe săptămână. 🫰🏼
🍷Față de săptămâna trecută, nu mai avem nici vinul, producția acestui an este la un minim istoric de 60 de ani. Cel puțin vinul nu prea vine la PET ca să avem discuții despre componenta de plastic reciclat, dar tot ambalaje sunt și sticlele de sticlă și trebuie să ajungă la reciclat.
Dacă ziua în care nu cumpărăm nimic e o zi de luni, avem timp de evenimente până atunci. Cumpărăm experiențe, eu zic că ne fac mai bogați.
👁️Urban Eye Film festival este foarte ofertant anul acesta. Inclusiv cu rememorarea muncii și locuirii în Bucureștiul socialist. Și tururi cu case secrete. 🏚️
🎺Avishai Cohen se întoarce la București și nu are cum să fie decât magic. Mai sunt și alții la festival.
🎻Bucharest Early Music Festival, mâine seară cu Soli & Tutti.
💃Festival de Dans Contemporan, inclusiv cu Ioana Păun și cu Idei pentru Planeta Pământ.
🪩Se dansează la Nostalgia; de anii de liceu ne vom aminti mereu.
📚Experimenală de muzeu la Muzeul Literaturii Române, pentru că muzeele se fac pentru oameni nu ca să fie și-atât. Testați, învățați.
💡V-aș fi spus mai multe despre Humans is the New Normal, dar este deja sold-out. Deși nu sunt oameni pe care îi urmăresc în mod normal, când vine muntele, parcă mi-aș activa și alte curiozități și m-aș duce; data viitoare.
🪴Schimb de plante la AM Social Space și Atelier de print manual găzduit de Primitiv Plants.
🛍️Design local, cum ne-am obișnuit, în Cartierul Creativ. Și Târg de viniluri la Control.
🍺Bere și reggae în Crângași, la Anagram.
🍲Se mănâncă gogoși duminică la J’ai Bistro. Și indian la Green Hours, happy Diwali! Plus tapas-urile de la Paninaro, dar cu opțiuni puține pentru vegetarieni.
🌳În Argeș, mâine despre și cu grădina pădure, un mod eficient de a ne conecta cu hrana și natura. Permanent.
🐏Și animalele? Ce-i cu ele, în câteva documentare scurte joi la Secena9.
🎙️Dacă vă place mai mult să ascultați decât să citiți, pe larg despre evenimente care apar și în acest newsletter, cu oamenii lor, la Orașul Vorbește. Nu, nu este un podcast ci o emisiune la Radio România Cultural.
📸O invitație să revizităm bucătăriile regionale de la Amintiri Gustoase. Încă nu m-am hotărât cum aș fotografia litica, dar sigur o mănânc în weekend.
După ce Brașovul mi-a apărut în cale cu multe evenimente în ultimele săptămâni, aud că se merge tot mai des în weekend și, cum la Dei Frati și la Bistro de l’Arte este mereu plin, se mai caută și alte locuri de mâncat.
S-au deschis câteva foccacerii și la AntreU m-am oprit de două ori în același weekend. Sunt ușor de mulțumit cu pâine și brânză de calitate și merge bine cu vinul de peste stradă, la Bodega Wine Bar. Mai ales că Juno Wine Garden este închis în sezon. 🍷
De ceva timp s-a deschis Artegianale în centrul vechi, sper că este la fel de bun ca prima locație, au o grădină frumoasă. 🍝Iar în locul Simone Bistro, la Fixelli, s-a deschis Manna Manna și stilul pare același, numa bun pentru vegetarieni. 🥙
Cea mai bună ciocolată artizanală din țară este chiar în Brașov, la Luado, iar asta o știu de la un elvețian. 🍫
Ișler și pâine pentru acasă de la Brutăria Simplu, iar la Transylvania Bakery servesc un kurtos mai ușor de mâncat. 🥖 O cafenea cosy când nu mai sunt locuri la CH9, Shakespeare coffee & poetry. ☕
Mai fac provizii de la Inspiratio (pe care îl știți de pe lista scurtă cu produse de design local), de sare și jeleu cu ierburi din Transilvania și de la Moara Veche (paste cu cafea și nu pot să spun cât de bune au fost!, despre servicii am auzit lucruri amestecate de la oamenii care i-au vizitat mai des). 🫙
Știu, au apărut decorațiile de Crăciun, va veni și vremea lor 🎅
Tot eu, când scriu serios.