Competiția
pentru cele mai călduroase zile a fost câștigată de ziua de luni (22 iulie) după ce a reușit rapid să detroneze ziua precedentă, duminica. Ca la Olimpiadă, dar în sus. Cu gândul la climă au gândit și camerele pentru sportivi de la Paris, fără aparate de aer condiționat (nu îi lasă în saună, fiți pe pace), cu paturi din carton (au făcut turul internetului) și o viziune pentru cele 13 milioane de porții pe care le vor servi pe durata Olimpiadei. Nu mai mănâncă Usein Bolt aripioare de pui, dar sunt și atleți și vegani. Dincolo de dezirabilitatea subiectului sustenabilitate în raport cu o anumită categorie de public (cei care suntem pe-aici și bula noastră), problema este reală și pentru sport. 🏟️
👟 Critici vor fi, probleme vor fi, inevitabil, la un eveniment de această anvergură. Vor fi și deșeuri, mai puține în Franța decât până acum. Dar cel mai mare rezultat este bucuria sportului, de pe Sena, din fața televizorului și de pe teren. Este poate una dintre cele mai bune ocazii să spunem că oricine poate să ajungă campion când ne uităm la delegațiile țărilor în conflicte civile din Africa sau ale micilor insule din Pacific. Și oricine poate să facă sport fără să ajungă campion. Indiferent de origine, culoarea pielii sau gen. Chiar dacă unii pleacă, din start, cu mai multe șanse. ✨
🌍 Tot de campioni avem nevoie și la nivel global să adresăm problema schimbărilor climatice, iar rolul SUA va fi critic. Cu Kamala în cursa, care este viziunea ei și potențialilor VPs pe această temă (link cadou).
Bucureștiul este cam gol, chiar și unele dintre restaurantele noastre preferate își iau vacanță, așa că verificați înainte să vă faceți poftele.
📚 Duminicile filosofiei pe Ghica.
🎶 Retro vibes la Palatul Șuțu.
👗 Deschis câteva ore azi la atelierul Giometria
🛍️ Târg de vintage și pre-loved la The Italian Vintage Shop.
🍅 Se mănâncă în noua locație ISHAN (thai) și desert cu gutuie și înghețată de lapte de la Velluto la Papila. Roșii cu roșii la festivalul lor la RUAL.
🍈 Smochine locale puteți comanda prin ROMO de la Livada cu Smochini.
Și pe săptămână:
🪩 Încălzirea pentru Anonimul cu silent party la J’ai.
🍇 Povestea soiurilor românești.
Voia bună este în țară, weekendul acesta:
➡️ Sonoro Musikland, în Transilvania.
➡️ La Cluj, deja al treilea an de festival zero waste. Zaiafet pe lună.
➡️ Făgăraș Fest, cu multă natură, tururi de faună, lilieci și Surorile Oșoianu.
➡️ Delta ajunge la Sibiu la Muzeul Astra, cu canotci și gastronomie.
➡️ La Reșița, Street Delivery sub Funicular. Avem patrimon industrial, ce facem cu el?!
➡️ Festival de Jazz la Sangeorz Bai și jam session la Brașov.
➡️ Anatolian Food Fest s-a mutat la Alba Iulia.
Și să vă faceți planuri pentru weekendul viitor:
➡️ Zilele Nordului, unde se agață harta în cui.
➡️ Tuberoze și trufe la Hochilag
➡️ Cinemascop la Eforie. Filme, mese comunitare și petreceri.