cadouri culturale
Biletele la concerte, film și teatru mi se par o alternativă excelentă pentru cadourile de Crăciun. Dacă îi știi pe destinatari pasionați sau măcar interesați de subiect(e), s-ar putea să le prindă mai bine decât un obiect. Un cadou #ZeroWaste și o formă de sprijin pentru peisajul cultural autohton care nu și-a revenit complete după pandemie.
Cea ma mare surpriză so far este Summer in the City care îl aduc pe Stan Smith în România. Vine și Robbie Williams, pentru nostalgici :) Și Depeche Mode la București, desigur.
Tot cu nostalgie începe și Electric Castle 2023, cu Chemical Brothers. Se vor mai adăuga și alții, plus că la Bonțida nu se merge (doar) pentru line-up.
Untold a anunțat deja prezența celor de la Imagine Dragons și asta a atras deja atenția unui alt public decât cel obișnuit cu Armeen van Buuren.
De la Summer Well nu avem încă nume, dar nici nu m-au dezamăgit vreodată și nu am prea ratat nicio ediție, așa că rămâne mereu o idee bună pentru verile din București.
Gărâna Jazz Fest, unul dintre cele mai longevive festivaluri de la noi, este o idee bună de experiență pentru toate vârstele dacă știți că prietenii cărora intenționați să le oferiți gustă experiența cazării la cort. Altfel, doar norocoșii prin un pat în zonă în perioada festivalului. Tot jazz, pentru cine l-a văzut deja sau nu pe Avishai Cohen live, se întoarce la București în martie și merită. Eu l-am văzut la Sala Radio, una dintre cele mai frumoase săli de concert din oraș unde, dacă mai știți amatori, puteți cumpăra abonamente pentru concertele orchestrelor. Și Jazz Nouveau are deja o listă interesantă de artiști care vin în Club Control în 2023.
Pentru amatorii sau iubitorii de teatru, le faceți oricând o bucurie dacă reușiți să prindeți bilete la piesele Tatăl și Regele Moare ale lui Rebengiuc. Exil a fost revelația anului la TNB și merită un drum. Un teatru cu care nu am prea dat greș, cu sau fără Iureș în rol principal, și care are deja un program generos pentru ianuarie: Teatrul Act.
Puneți și muzeul pe listă, Ștefan Câlția expune la MNAC până în aprilie. Ediția a XI-a de la Art Safari începe în februarie, biletele sunt deja disponibile. Pentru inițiere în pictură, la Fundația Calea Victoriei au un curs de introducere în pictura botanică.
Un carnet cu 5 bilete la Cinema Elvire Popescu este mereu bine-venit. La final de decembrie și început de ianuarie rulează toate filmele de festival pe care poate le-ați ratat peste an - Triangle of Sadness, Boy from Heaven, Frere et Soeur, Corsage.
Photo by Claudio Schwarz on Unsplash