Embrace September
după o vară plină de inundații și incendii. Deși nu a fost cea mai caldă dintre toate, valurile de căldură au fost cele mai intese și au provocat cele mai mari pagube, cel puțin în Europa (link cadou). Schimbările climatice nu sunt doar încălzire, sunt fenomene mai intense și mai severe, mai dese și mai greu de controlat. Cu pagube mai mari, inclus vieți umane. Și pasul până la marele colaps al ecosistemelor este tot mai mic, în Atlantic, de exemplu. Și când când pierdem legătura cu natura, ne pierdem pe noi.
Pănă ajung inundațiile severe la București, vom fi îngropați în gunoaie. Gunoaiele iau foc, unele chiar înainte să le purtăm. Cel puțin să hrănim animale din plastic, nu pe noi cu plastic. De consecințe nu avem unde să fugim, concediu nu primește nimeni toată vara.
No pressure, no change. No treaty. Și pe măsură ce reglementările slăbesc, corporațiile își văd de treabă pe regulile vechi, nu mai simt nevoia să ne impresioneze cu angajamentele lor net-zero &co. Băncile, de exemplu.
Mai rău de-atât, presiune spre a reversa ce s-a făcut deja (link cadou), chiar și în colțurile de lume mai puțin cunoscute, dar cu o biodiversitatea extraordinară (link cadou). Și reducerea la tăcere a surselor de informare.
În rest, fă ce zice popa. Vă amintesc că puterea e și la noi, consumatorii, alegerile sunt acolo pentru companii, cu tot cu consecințe.
Ce urmează este un calendar ofertant pentru luna septembrie, nu ca să genereze FOMO ci ca să compenseze ideea reîntoarcerii în oraș cu bucuria unor activități care au potenția să ne încarce creativ.
The Big Green: solul, la Grădina Botanică.
Nu se termină luna fără Shuberek la Ou. Desertul La Mița Biciclista, madeleines să fie, cu muzică.
Vine Delta la voi cu proiecțiile Anonomiul la Elvira sau mergeți voi în Deltă, la Ivan Patzachin fest și la târgul punctelor gastronomice locale.
Jazz la Bran și Răgaz la Cluj.
Septembrie se arată cu Balkanik, tot shuberek, plus dans, aproape ritualic. Și diversitatea se continuă și în filmele și fotografiile Culese din Balcani. Și diaspora-i a noastă, cu tot cu patrimoniul ei material personal, expus în septembrie la MTR.
Aerul curat se face cu comunitate, una se consolidează în Sectorul 2.
Enescu în Livadă sau cvartet la conac în Urlați.
Slow fashion Soleil, cu pop-up.
Arte vizuale: Ape Tulburi, când am părăsit marea, dar cumva vine cu noi și Un asfințit mai puțin ca perfectul, în Amzei.
Warm-up pentru OneWorld in cartiere, la British Council și proiecții cu Weekend Sessions în parcul Kretzulescu.
Festivalul de Film Feminist și Lăutărelesele, cu tot cu Sofia Vicoveanca. Luați-vă bunicile în club.
Se întâmplă ceva ce merită explorat și la mall, pop-up music gallery, un ghid cultural muzical; în rest, rămâne cum am stabilit.
Dacă m-aș putea teleporta undeva, ar fi la Taste of Transylvania; cultură gastronomică, nu mâncare. Mâncare este la Street Food Festival, vine și vinul (moldovenesc) tot pe Kiseleff.
Cultură la sat lângă Brașov la Cartfest, antrenament pentru Noaptea Muzeelor la Sate. Inclusiv la Șomartin, v-am mai povestit despre ciocolata lor. Și bucurii în Caraș Severin.
Puțin chill în centrul orașului inclusiv cu holistic beauty cu Laura Onea.
Sau Bâltch și silent disco pe stradă la Interbelic, practic dansezi și cu prietenii cu care nu împărtășești aceleași gusturi muzicale. Sau dans din scaun la cinematograf, la International Dance Film Festival.
Festivalul Internațional de Poezie la București, cu tot cu Denver Butson.
Piano Express, toată luna, prin oraș.
Pentru o doză de verde, mergeți la Greentopia Festival spre finalul lunii. Nu înainte de strângerea recoltei la Ferma Bio&co.
Și la teatru, nu e toamnă fără teatru. De exemplu, la Undercloud.
Culorile toamnei se lasă dezvăluite prin vii (Dealu Mare) și în drumeții (Sibiu).
Dacă în edițiile precedente scriam despre legumele locale de sezon, avem și documentarea că sunt și super-foods; morcovii, roșiile, legumele de toată ziua. Inclusiv pentru mic-dejunul din vacanță, de care nici măcar nu avem nevoie.

