Mai era
luna mea preferată, dar de la o vreme, liliacul, castanii și toate frumusețile lui s-au mutat în aprilie. Aprilie să fie. Au trecut repede pe lângă mine. De-acum să vină teiul, iar pentru stomac avem sparanghel și mazăre și verde cât ne oferă acest oraș. Sau cu ce ne alinăm în timpul unui război global și al unei moțiuni de cenzură trecute, al unui viitor incert. Există însă și certitudini, vin din știință și nu ne aduc neapărat vești bune - Europa este continentul care se încăzlește cel mai rapid. Cu tot cu dependențele noastre, de la care calea de întoarcere nu e mâine și e greu să-i spui cuiva căruia îi e foame azi că îi va fi și mai greu peste cinci ani. Și ar plăti chiar o factură mai mică. Momentan, câștigătorii sunt în altă parte.
Asta în timp ce colapsul poate veni și din locuri îndepărtate (link cadou), pe uscat sau pe apă. Emisiile de metan sunt ale tuturor, pot fi și ale nimănui. La fel și gunoiul. Și cineva plătește, din bugetul de sănătate sau din bugetele corporate. Care se fac și cu magazine tot mai multe cu haine cât mai ieftine. Marketingul face toată treaba, dar parte din problemă poate fi adresată, cum face Amsterdam.
Dar ce putem face e să alegem mai bine: ce votăm, ce consumăm și unde ne punem timpul.
Ce punem pe masă e o chestiune de fiecare zi; nu ar trebui să fie mai scump să mănânci mai curat, nici să îți consume mult mai mult timp aprovizionarea. Ce vă face să mergeți către producătorii mici și ce ne oprește? Spuneți la WWF. Sigur fac un proiect frumos după. Și nu uitați să semnați pentru inițiativa cetățenească europeană care promovează dreptul la hrană.
Despre unde ne dăm timpul, Platforma de mediu pentru București a adunat câteva dintre inițiativele care generează mici schimbări unde trăim. Inclusiv să spunem ce ne dorim de la cartierele unde trăim: în acest weekend, la viitor despre Parcul Herăstrău și zona Armenească-Moșilor-Plantelor. În prezent, avem IOR ciopârțit; îl puteți explora într-un tur al retrocedărilor și defrișărilor - ar putea fi totuși o pădure de vecinătate; un alt tur. Și un protest, duminică, dar și un atelier de reparat haine.
Avem deja o grădină care poate utiliza inteligent ploaia torențială și zilele horticulturii. O plantă nu este o pădure, dar e cât de puțin oxigen în plus. Dar păduri de mașini.
Deși critic uneori deciziile europene, tot în ea îmi pun bazele că ne poate ține pe un drum stabil. Și ca să nu fim din nou nevoiți să ieșim în stradă să apărăm valorile europene, merită să ieșim și doar să arătăm susținere. Diseară, la Piața Universității.
Să fie și cultură.
Festivalul Filmului European, în București, dar și în țară. Numai bine să sărbătorim Europa. Și Festivalul Filmului Palestinian, să apreciem mai mult pacea. Și Orwell.
Țesături ale apartenenței la Galeria 2/3, într-o reflecție comună despre reconfigurarea spațiului public de populism. Tot despre națiune și identitate, la Iași. Ne rămâne să ne întrebăm cum ar fi fost cu un rege. Sau o regină?!
Proiectele curatoriale emergente la Rezidența9 și instalație conversație lemn și ceramică la Muzeul Satului.
Spoken Words cu Svetlana Cârstean (și nu numai), duminică.
Să fie și mâncare, cină dine&design în seara aceasta la ALTRNTV și scrumbie de Dunăre la Bucătăria Localfood și vin, unde Revino a devenit o tradiție. Dacă mă vedeți cu News&Spice, come say hi, cum s-a mai întâmplat.
Se redeschide Deschis Gastrobar, altfel de vede Bucureștiul la apus de la ei.
Design local la pop-up, astăzi.
Săptămâna înainte,
aniversare Balls, locurile cu mâncare cinstită și gustoasă merită un loc în inima noastră.
Luni, alt jazz la Control.
Miercuri, cenaclu sau o călătorie prin geoparcuri.
Joi, despre combatarea discriminării de gen în spațiul online.
Joi începe micro-festivalul de film erotic și vineri, Cinepolitica - from Hilde with love și Made in EU, printre altele. Apoi se aniversează J’ai bistro la acel silent party de la care știi că nu pleci nedansat.
Weekendul viitor este pentru Autor, arta poate fi și purtată. Târguieli locale de la Half is free. Plus, o incursiune în lumea atelierelor locale într-un tur ghidat de ALTRNTV.
Mai pe lung, despre lumea în care trăim.
Duminica, să fie jazz. Și târg în comunitatea Sfinții Voievozi.
Dacă vă faceți drumuri prin Transilvania, este plin sezon de brunch, și sâmbătă și duminică, iar calendarul complet este disponibil aici. Tot sâmbătă, film, muzică și cursă de păsăret. Când nu este brunch, sunt punctele gastronomice locale din Făgăraș.
Legumele de la Bio&co, la fața locului, în fermă, la un eveniment de gătit cu Asociația Lanțului Alimentar Scurt în cadrul Bucharest Food Conversations.

