Mărțișorim
în timp ce cad bombe peste Teheran. Așa este natura umană, avem nevoie de speranță să supraviețuim. Și cum nu ați văzut-o prea des în acest newsletter în ultima vreme, am decis că începutul primăverii ar fi un moment bun să stăm doar cu asta: o rază de soare, un gest frumos, oamenii de lângă noi, natura.
Nu înseamnă că gesturile frumoase nu se materializează cu aceleași principii: mic, local, cu viață lungă sau foarte scurtă dacă vorbim de flori, de spectacole, de ciocolată. Cu bucurie, nu cu obligație.
Săptămâna trecută am lăsat deja câteva idei de mărțișoare, parte le voi relua ca să le puteți accesa mai ușor.
MȚR a rămas un loc de referință, nu doar prin prisma unei tradiții, ci mai ales că se adună mulți artiști care ne plac într-un loc.
Dacă vă faceți drum pe Griviței, intrați la Daravere unde au și poezie, nu doar mărțișoare. La Magazinul Zero Waste au mărțișoare plantabile pentru busuiocul din salatele de vară și zacuscă cu coamă de leu. La Primitiv pentru toate plantele și un târg mic, curatoriat. La fel și la Plantropic unde au ușile deschise și prieteni azi.
La Palatul Telefoanelor găsiți roșu la borcan, sosuri de roșii de la Bio&co, plus ceva verde. La două străzi distanță, pop-up la Măiastra și multe opțiuni la ALTRNTV.
Weekend Market la Common House, Târg de Frumos la Casa Eliad și, desigur, Mezanin și Dichisar.
Dacă nu vreți aglomerație și nici weekend și vă treziți săptămână viitoare că ați mai vrea ceva, dați o fugă la Modul Cărturești. Aveau acolo și Kenosis despre care v-am povestit că sunt și upcycled și făcute de femei din comunități vulnerabile.
Mărțișoarele bune pentru Casa Bună, se pot comanda sau ridica de la ei.
La MioBio au cele mai frumoase mărțișoare-sticker, le primiți dacă luați alte nimicuri curate de la ei.
Doar cafea, dar și câteva mărțișoare la Die Kleine Garage. Sau piață, cafea și Obor.
Se și mănâncă. Mucenici, desigur. La Băcănia Veche au și pentru munteni și pentru moldoveni. La fel și la Tartelicious în weekend. La Grain Trip au și pentru cine vrea cu fistic :) Dacă doar vă lovește pofta prin oraș, vă opriți la Ana Pan. Se aude prin oraș că și la DeSoi au buni.
Ce mai puteți face prin oraș, rămas de săptămâna trecută aici.

