nu stăm rău pentru un început de ianuarie
când orașul este încă amorțit după forfota sărbătorilor.
🖼️Este loc de artă, îl puteție vedea pe Ștefan Câlția la MNAC cu Însemnări dintr-un timp trăit. Eu, una, la Câlția mă pot uita mult. Iar la MNAR, de o săptămână, îl avem pe Max Herman Maxy într-o expoziție cu întreaga operă De la avangardă la socialism.
🛍️A început sezonul reducerilor la mall, dar vă propun alte reduceri, la branduri locale. Asta ne promite Urban Hub la Urban Winter Bazar, o nouă locație din Piața Romană pe care nu am apucat să o vizitez, dar îi doresc o viață mai lungă decât tot ce a mai fost în ultimii ani în clădirea de la nr. 2 dacă se ține de misiune. La ei găsiți și Miraj, emblematicul brand de parfumuri din România comunistă, renăscut în notă contemporană.
💃Dansul se întâmplă mâine seară cu Leo în Control, tot acolo și concert Byron săptămâna viitoare, joi.
🎭Pentru teatru, fur startul weekend-ului viitor ca să vă rezervați deja bilete la The Others, performance pentru un singur spectator. O să revin și cu părere despre ROSTO-ul lui Dabija după săptămâna viitoare.
🐟Este dezlegare la pește, de Marea Neagră la Energiea, și tocană de caracatiță (pentru că nu am văzut încă documentarul de pe Netflix) și șalău la Pickles. 🥠La desert, avem sezon de Galette des rois, fie că am sărbătorit Boboteaza, Epifania sau doar weekend-ul. Aceste fortune cookies europene, dar fără promisiuni, le găsiți în acest weekend la Graintrip și Ohlala Patisserie.
💍Dacă ți-ai propus să înveți ceva nou anul acesta, s-au deschis înscrierile pentru cursul de inițiere în bijuterie la Assamblage. ♻️Iar dacă vreți să învățați despre compost, puteți începe joi la Senaca Anticafe.
📅2023 vine cu a sa Capitală Europeană a Culturii la Timișoara, calendarul cu evenimentele principale este deja disponibil AICI.
🎷Apropos de nimic, și la Bruxelles începe festivalul local de jazz tot săptâmâna viitoare.
Să ne fie bine în 2023, să avem curiozitatea să descoperim arome, sunete și culori noi.
Adelina