pentru că toată lumea știe că mai este cea mai frumoasă lună când își face planuri pentru evenimente. S-ar putea să se lase cu puțin FOMO, dar vă încurajez să alegeți ce vă bucură, pentru că vă bucură. Totul este să nu uitați de Eurovision, chiar dacă România nu este în finală.
🔖Romanian Design Week a început aseară pentru un grup și în seara asta se deschide pentru noi toți. 10 ani mai târziu, revine în Piața Amzei. Această clădire care ar putea deveni o piesă de rezistență în ecosistemul central al orașului (vezi Borough Market la Londra, Time Out Market la Lisabona, Mercado Central în Valencia și toate piețele pe care le-ai mai vizitat în vacanțe). Dar tot de-atâta timp, autoritățile nu s-au putut hotărî ce să facă cu spațiul (planuri au fost, dar cu îi pasă?!), așa că turiștii mai norocoși îi ducem la Obor, iar clădirea asta se pierde treptat. Să profităm cât este deschisă pentru că avem, ca de obicei, o selecție din ce este mai frumos în design-ul local (produs, modă, arhitectură, tipografie și altele). Tot în Amzei veți găsi și un shop cu design local și ateliere pe diferite teme conexe. Dar marile descoperiri din perioada săptămânii de design sunt în piață (de exemplu, Cyrcular Catalysts, o explorare multidisciplinară a economiei circulare), dar mai ales în afara ei, întinse tocmai până în Floreasca. Programul complet este aici, dar las și o selecție cu ce mi s-a părut mie mai interesant:
Studenții experimentează cu modă upcyled și le puteți vedea creațiile la ALTRNTV Tot la ei, workshop de ceramică cu Pottery Paw. Lut și textil, tot duminică, la atelierul Lutfain.
Aniversare De Ceramică, unul dintre primele proiecte de ceramică locală pe care le știu.
Bijuterie și meșteșug la aterlierele Mesteshukar Butiq.
Jazz in the Garden, joi la Muzeul Hărților. și la câteva străzi, lansarea noii colecții Șura Șusara.
🏺Mâine este și Noaptea Muzeelor. O să fie coadă, ca de obicei, dar tot așa mă bucur ca măcar o dată pe an să se meargă la muzeu. La Maratonul de Jazz și Poezie de la Muzeul Național al Literaturii Române nu cred să fie cozi ca la Antipa. Plus, Câlția și bezele. CCIB organizează vizite la palatul lor ce completează o zonă din Centrul Vechi care crește deja frumos.
🎻Aici a stat se reîntoarce sâmbătă în ritmuri de vals.
📚Festival și carte de idei pentru tinerii adulți de lângă noi, la Cărturești.
🛍️Tot design local, dar de purtat, la Mai Dichisar.
⛵Les Vacances d'Irina are pop-up cu dor de vacanțe lângă Ateneu.
👕La Pinebery, un brand local de cămăși, s-a lansat noua ediție a cămășii albe de vacanță (online). Mai știu și două fete care încearcă să își golească șifonierele. Și YKO-YKO își scoate produsele din online la un pop-up la AlbAlb unde le puteți găsi până la finalul lunii. More fashion & fusion cu Modicum.
🍲Se mănâncă din nou pe Kiseleff, de data asta îi zice Bucharest Street Food Carnival. Inclusiv cu un preview muzical Femei pe Mătăsari. Și la Balls - aniversează 4 ani cu aceleași chiftele, dar reduse :D Și un an de ALTRNV, vecinii lor cu sustenabilitate și cafea. Tartelicious fac papanași ardelenești (fierți) și sunt tot mai sigură că aceștia îmi plac de fapt cel mai mult.
🕺Dansul se întâmplă la Senat, cu Faust cu tot.
🎥Filme de și despre femei, pentru toată lumea, la Cinefemina. Începe și Festivalul Filmului European. Plus filme indie la Union.
🔉Se lansează Ochii Minții, o platformă de spectacol sonor contemporan. Eurovision se vede și în oraș, la Art Hub. Soul Serenade au concert la Casa Burgheză. 🎸
🍷Bine să știu că vă place vinul. Avem vin și săptămâna aceasta, RO-Wine Festival și dacă ne întâlnim aici sau în altă parte, come say hi (cum a făcut cineva săptămâna trecută la Revino).
🌲🐟Dacă tocmai prea plinul Bucureștiului vă scoate din oraș, e frumos și în alte părți
În pădurile și pe dealurile cu bujori. Le-a făcut Oana un inventar.
Bucătăria Hoinară se lasă cu borș de pește la Jurilovca. Merge cu bujorii, adică Dobrogea. Și prânzul de duminică tot în zonă, lipovenesc, la Ghindărești.
La mare, WITGW party la Zoom Beachbar
Moment bun să vă poate pașii în Transilavania. Open Air Classics e întinde de la Sibiu până la Biertan. Unde este și târg de producători locali
Proiect de conversie și reutilizare adaptivă la Apold. Sună complicat, dar e frumos.
Întâlnirea oamenilor cu care albastre, la Viscri. Poți să îți iei măcar una mică de la Gruni. Tot la Viscri, vânătoare de ierburi și ciuperci . Alte activități de weekend pe Coline, aici.
Mai aveam mule de spus azi, despre redirecționări, despre sustenabilitate și ce planete mai vânăm, dar nu vă mai rețin de la acest weekend efervescent. #SocataDataViitoare
Ah, ce de bunătățuri, mulțumim 💛🌱🍒