Să sărbătorim
mai ales democrația, cât o mai avem. E drept că am cam luat-o de-a gata și nu ne-am întrebat ce o mai ține în piciore în ciuda unor semnale că este nevoie și de noi mai mult când politicienii o dau de gard. Și nici nu trebuie să fie despre serile petrecute în piață, poate timpul este mai bine folosit construind o comunitate la bloc, trimițând o petiție sau pur și simplu scoțând mai mult capul din bulă să înțelegem. Și să ne luăm capitalismul actual mai cu lingurița, are partea lui de vină și pentru criza democrației și pentru schimbările climatice.
Mâine mergem din nou la vot și soluțiile propuse în materie de schimbări climatice sunt departe de a fi perfecte. Nu așteptăm minuni, dar cel puțin să nu plecăm de la premisa că nu există în timp ce arde casa pe noi. Unele lucruri deja nu le mai putem întoarce.
Ne înecăm în plastic și încă nu ne-am pus de acord ce facem cu el. Nu, nu reciclarea. Niște bani s-au găsit, dar nu sunt suficienți și mai ales nu sunt suficienți dacă nu schimbăm niște modele de operare. Și sistemul economic, câteva direcții avem, cadou una dintre ele.
Ce mai putem face zilele acestea
Să citim, să înțelegem. Cărturești ne lasă câteva propuneri.
Să ne ajustăm comportamentele individuale; ca să ne fie mai simplu, Harta Reciclării a făcut un update și avem și reducere și reutilizare.
Să ne voluntariem pentru proiecte din comunitate. De exemplu, pentru păduri urbane. Tot despre biodiversitate, se lansează astăzi un ghid la Grădina Botanică.
Să nu uităm. De unde am plecat și unde am ajuns. Primii 35 de ani. La Casa Mița Biciclista.